Declaratia de guvernanta corporatista

 

În această lecție vei afla:

  1. care este informația care trebuie raportată de către entitățile de interes public ale căror valori mobiliare sunt tranzacționate pe o piață reglementată de un stat membru în Declarația de Guvernanță Corporatistă.
  2. Sub ce formă poate fi publicată această Declarație
  3. Care sunt obligațiile auditorului în legătură cu informația prezentată în această Declarație
  4. In ce măsură pot exista excepții

Informația raportată

Vezi Art. 20, aliniatul (1) din Directiva 34/2013:

Această declaraţie se include ca o secţiune specifică a raportului administratorilor şi conţine cel puţin următoarele informaţii:

(a) o trimitere la elementele următoare, după caz:

(i) codul de guvernanţă corporativă care se aplică entităţii (si locul unde acesta este disponibil public),

(ii) codul de guvernanţă corporativă pe care întreprinderea a decis să îl aplice voluntar (si locul unde acesta este disponibil public),

(iii) toate informaţiile relevante cu privire la practicile de guvernanţă corporativă aplicate în plus faţă de cerinţele dreptului intern (respectiv detaliile practicilor sale de guvernanţă corporativă).

(b) în măsura în care, potrivit dreptului intern, întreprinderea se abate de la unul dintre codurile de guvernanţă corporativă menţionate la litera (a) punctele (i) sau (ii), o explicaţie a acesteia privind părţile din cod pe care nu le aplică şi motivele neaplicării; dacă întreprinderea a decis să nu facă trimitere la niciuna din dispoziţiile unui cod de guvernanţă corporativă menţionat la litera (a) punctele (i) sau (ii), motivele acestei decizii;

(c) o descriere a principalelor caracteristici ale sistemelor de control intern şi de gestionare a riscurilor, în relaţie cu procesul de raportare financiară;

(d) informaţiile cerute conform articolului 10 alineatul (1) literele (c), (d), (f), (h) şi (i) din Directiva 2004/25/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 21 aprilie 2004 privind ofertele publice de cumpărare, atunci când întreprinderea intră sub incidenţa acestei directive;

(e) cu excepţia cazului în care informaţiile sunt prevăzute în totalitate în dreptul intern, o descriere a modului de desfăşurare şi a principalelor competenţe ale adunării generale a acţionarilor, precum şi o descriere a drepturilor acţionarilor şi a modalităţilor de exercitare a acestora; şi

(f) structura şi modul de funcţionare ale organelor de administraţie, de conducere şi de supraveghere şi ale comitetelor acestora.

(g) o descriere a politicii de diversitate aplicate în ceea ce priveşte organele de administraţie, de conducere şi de supraveghere ale întreprinderii referitor la aspecte de gen şi la alte aspecte, cum ar fi vârsta, dizabilităţile sau educaţia şi experienţa profesională, obiectivele respectivei politici de diversitate, modul în care a fost pusă în aplicare şi rezultatele obţinute în perioada de raportare. Dacă nu se aplică o astfel de politică, declaraţia trebuie să conţină o explicaţie în acest sens. – Aceasta descriere nu este obligatorie pentru intreprinderile mici si mijlocii

Publicarea

Vezi Art. 20, aliniatul (2) din Directiva 34/2013:

Statele membre pot permite ca informațiile cerute să figureze:

(a) într-un raport separat publicat împreună cu raportul administratorilor; fie

(b) într-un document publicat pe site-ul internet al întreprinderii şi care să fie menţionat în raportul administratorilor.

Obligatiile auditorului

Vezi Art. 20, aliniatul (3) din Directiva 34/2013:

Auditorul statutar îşi exprimă un aviz referitor la informaţiile pregătite în temeiul alineatului (1) literele (c) şi (d), respectiv:

(c) descrierea sistemelor de control intern şi de gestionare a riscurilor, în relaţie cu procesul de raportare financiară;

(d) informaţiile privind ofertele publice de cumpărare

şi  verifică dacă au fost prezentate toate celelalte informaţii menţionate la alineatul (1), respectiv:

(a) trimiterea la codul de guvernanță

(b) explicarea eventualelor abateri referitoare la codul de guvernanță

(e) descrierea referitoare la adunarea generală a acţionarilor şi la drepturile acestora

(f) descrierea referitoare la structura şi modul de funcţionare al conducerii entitătii

(g) descrierea politicii de diversitate

Exceptii

Vezi Art. 20, aliniatul (4) din Directiva 34/2013:

Statele membre pot excepta întreprinderile care au emis numai alte titluri decât acţiuni admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată de la aplicarea dispoziţiilor alineatului (1) literele (a), (b), (e), (f) şi (g), cu excepţia cazului în care aceste întreprinderi au emis acţiuni care sunt tranzacţionate în cadrul unui sistem multilateral de tranzacţionare.

Prin urmare, aceste întreprinderi pot sa prezinte doar:

c) descrierea sistemelor de control intern şi de gestionare a riscurilor, în relaţie cu procesul de raportare financiară;

(d) informaţiile privind ofertele publice de cumpărare

Lasă un comentariu